Banalitati despre fericirea

Tati meu frea sa para fisolof. Sil copiaza pe bosorogul cu azhaimar:

Mi-au trebuit multi ani sa inteleg ca pana la urma fericirea unuia e nefericirea altuia.
Ca iadul unuia e raiul altuia.
Ca adeseori gresim in a ne judeca semenii prin prisma credintelor noastre.
Ca, la aceeasi experienta, un om percepe ceva, altul totalmente opusul.
Ca la acelasi stimul, grup de oameni va reactiona diferit de un alt grup.
Ca fericirea depinde de asteptarile fiecaruia, de trecutul fiecaruia.
Ca fiecare isi gaseste motivatia proprie.
Ca azi te fericeste ceva, pentru ca, mai apoi, acel ceva sa ti se para banal, sa te plictiseasca, sa te nefericeasca.
Fericirea depinde de om, de context, de moment.
De-asta nu exista doctrina, religioasa sau nu, care sa-i multumeasca pe toti.
Mai pune de la el un pic:

Singura doctrina care imi place fratemeneu ieste aia a dorintelor mele de animal batrin si prost. Mie sami fie bine si sami d-ai de mancare, ca de futut nevasta sa imi mai toarne plod urit si prost si fara puta ca mine si o jigodie in plus pe lumea asta ce m-ai conteaza, chiar daca e la mine in ograda.

Si gata fisoloful fartatescian!